SONY DSC

Cum a fost

La final de august ne-am reunit la Dianei Patru, pe strada Dianei…la numărul 4, pentru o nouă sesiune de strângere de carte. Ca în fiecare an, am încercat să venim în ajutorul unei instituţii defavorizate la capitolul „fond de carte”. Astfel, Centrul de Plasament din Alexandria a fost locul spre care am trimis cele peste 400 de cărţi adunate cu ajutorul vostru. Copiii au primit cu braţele deschise cărţile şi ne-au mulţumit, împlicit şi vouă, pentru că ne-am gândit la ei. Ne bucură faptul că am reuşit să străngem cele mai diverse cărţi, de la romane de Jules Verne şi Cezar Petrescu, până la volume de poezii sau manuale şi dicţionare. Ştim sigur că în Centrul de Plasament de la Alexandria, copilăria a luat o turnură nouă, fiind presărată din loc în loc cu Feţi-Frumoşi şi Ilene Conzânzene, aventuri şi situaţii inediate, şi personaje puternice, adevărate modele de urmat pentru când vor creşte.

Am colaborat anul acesta cu Festivalul Naţional de Teatru Tânăr, Ideo Ideis. Ce-am făcut mai exact? Ne-am unit forţele şi am conlucrat la îndeplinirea unui scop comun, punând la bătaie resursele noastre principale: pofta de cultură şi educaţie şi donrinţa de a transmite mai departe pasiunea noastră. Aşadar, am identificat împreună un spaţiu care avea fix problema pe carenoi puteam să o rezolvăm. Au urmat şedinţe şi schimburi de e-mailuri şi mult entuziasm depus chiar şi în cel mai mic element organizatoric. Ne-a poticnit la un moment dat, dar am revenit pe linia de plutire.

Într-un final, ne-am strâns la Dianei Patru, am avut cântare cu Adi Stoenescu şi reuniune cu mulţi dintre prietenii noştri. Am chicotit şi ne-au strălucit ochii de fiecare dată când revedeam o carte a copilăriei, pe care am iubit-o. Este interesant cum un eveniment micuţ, cum este o strângere de carte, poate să scoată la suprafaţă atât de multe lucruri interesante. De la interacţiunea pe care o ai cu toate părţile implicate în organizare, până la momentul în care stai la intrare şi îi întâmpini pe cei dornici de a dona. Şi, aşa, afli o mică parte din poveştile lor, cum unii s-au despărţit foarte greu de cărţi, dar au reuşit când şi-au dat seama că îi ajută pe ceilalţi, cum unii au adus o singură carte, dar o carte la care ţin foarte mult şi speră să-şi găsească un nou „proprietar” la fel de îndrăgostit de ea.

Ne-am bucurat de un eveniment de succes, cu peste 400 de cărţi adunate, cu noi prieteni şi cu noi idei pentru viitoarele strângeri de carte!

Mulţumim Ideo Ideis, Dianei Patru, Adi Stoenescu, Mihai Iordache, Cărtureşti